Vino sa descoperi mai multe despre zborurile Turkish Airlines Constanta

  • Home
  • Eveniment
  • Vino sa descoperi mai multe despre zborurile Turkish Airlines Constanta

Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța (CCINA) şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT), organizează, în perioada 22 – 25 martie 2018, ediția a XI-a a Târgului de Turism „VACANȚA” Constanța,  cel mai mare eveniment de profil din zonă în domeniul promovării turismului.

Târgul va avea 20 de companii expozante, structura evenimentului fiind următoarea:

-agenţii de turism din România și Bulgaria: 6, unități de cazare:  5, asociații de dezvoltare și promovare a turismului/ centre de promovare: 3, companii transport: 3, parcuri de aventură : 1, unitate bancară cu pachete speciale pentru turiști și firmele HORECA : 1, firmă de pază și protecție cu servicii specializate pentru firmele HORECA – 1.

Printre participanți se numără și compania aeriană de transport Turkish Airlines. Aflați din 2013 pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu, aceștia efectuează 4 zboruri pe săptămână. Puțini dintre dobrogeni cunosc faptul că Turkish Airlines are zboruri oriunde în această lume cu escală în Istanbul. Astfel dobrogenii pot pleca oriunde își doresc din Constanța spre Istanbul și  de acolo mai departe, beneficind de confortul unei companii de linie.

Ca noutate, se face cunoscut faptul că Târgul de Turism “VACANȚA” Constanța 2018 va fi organizat în cadrul Centrului Expozițional Constanța, cel mai important spațiu din Dobrogea destinat organizării unor astfel de evenimente. De asemenea, concomitent cu acest eveniment, în cadrul Centrului Expoziţional Constanța, vor mai avea loc: Salonul de Dotări Hoteliere și Alimentație Publică 2018 și Târgul de Mobilă 2018, evenimente ce reunesc companii care pot crea un sistem complet de soluții individuale, particularizate pe ideile creative specifice industriei HORECA; producători de echipamente accesorii și facilități de catering și cazare, designeri și producători de mobilă, etc.

Programul târgului:

Program de vizitare:  joi – sâmbătă 10:00 – 19:00, duminică 10:00 – 16:00

Joi, 22 martie, ora 11:00 – Deschiderea oficială a Târgului de Turism VACANŢA Constanța 2018

 

Tags:
Leave a Comment