2019, anul provocărilor și al împlinirilor

Am decis să ies din clișeele cu mesaje de Anul Nou cu ”2019 ai fost extraordinar, 2020 fii bun cu mine”, etc. Și să spun câteva lucruri extraordinare care mi-au făcut anul 2019 un an provocator și împlinit.

Pentru mine veștile pentru 2019 au început încă din Decembrie 2018, atunci când am aflat că m-am calificat pentru proiectul START UP PLUS, iar visul meu să capete contur. Am visat încă de când am descoperit pasiunea pentru turism ca într-o zi să am propria agenție de turism, nu știam când, nu știam cum, dar visam. Poate era un vis ce se va concretiza în viitorul aproapiat sau mai îndepărtat, dar asta visam.

Ianuarie 2019 a fost primul hop, acela al practicii într-o agenție de turism, iar acest lucru a fost simplu cu ajutorul unui OM extraordinar, omul care mi-a insuflat pasiunea pentru turism și căruia îi sunt recunoscător pentru tot, se știe cine. Vă mulțumesc!

După ce am terminat cu practica, a fost deschiderea firmei, care pentru mine a fost o provocare, singur, pe proprii cunoștiințe, fără firme care să facă documentele pentru firmă, vizitele lungi la Registrul Comerțului, alegerea denumirii firmei, care am tot gândit-o și răzgândit-o. Totul bine și frumos, dar cum fondurile europene nu înseamnă doar obținerea finanțării ci și foarte multă muncă și stres. Deși îmi doream să se întâmple înaintea Târgului de Turism al României, am reușit abia în martie.

Din martie până în mai am așteptat, am așteptat să semnez contractul. Ni se spunea, ba la sfârșitul lui martie, ba la începutul lui aprilie, ba înainte de Paște, până la urmă a fost 8 mai 2019, ziua în care am semnat. De la semnare până la rambursarea primei tranșe a durat 2 luni… stress continuu, documente peste documente, certuri, conflicte, divergențe de opinii, schimbare de consultanți. Am reușit, au intrat banii, angajații erau, doar că nu era licența, acest lucru esențial și primordial pentru cei ce doresc să facă turism legal, pe alb plus minunatul capital social mărit de către unii… A durat puțin până am obținut licența, iar în tot acest timp, noi zugrăveam spațiul din Coral Plaza Mall ce-l închiriasem și îmi doream ca agenția, visul meu, să fie unică, să aibă tot ce trebuie și să fie diferită din toate punctele de vedere.

În tot acest timp am lucrat alături de tata la refacerea pereților, tavanului, a instalației electrice, pentru ca totul să fie perfect. Am comandat tapetul, l-am montat și m-au luat nervii când am văzut imaginea pixelată față de cum credeam că va fi, una din dezamăgiri, dar într-un final m-am obișnuit cu ideea. Provocarea începea cu o mare nebunie, numele agenției. Despre povestea alegerii numelului găsiți în postarea de pe blogul agențiie aici

Numele a fost găsit, dar ce te faci când nu știi culorile, defapt le știi, dar când vrei mobila pe comandă e un adevărat calvar. Calvarul a luat sfârșit când am fost la cei de la Uram Impex și am ales împreună culoarea secundară, culoarea de bază trebuia să fie o nuanță apropiată de parchet, așa că am ales parchetul în funcție de paletarul de culori de la Uram. A durat 2 săptămâni, doar să aleg culoarea :)). Știu, e greu pentru că totul trebuia să fie perfect!

Când puneam parchetul și tapetul era pe perete și mai așteptat doar mobila, au venit RCS RDS să instaleze internetul… distracție maximă, nervii întinși când au spus că trebuie să dea gaură în perete, reacția mea a fost una pe care nu și-ar dori-o nimeni…. noroc cu tata care deși e mai vulcanic ca mine, i-a preluat pe băieți și l-au instalat în timp ce eu am urcat la etajul 1 la Windows Bistro să beau un fresh. Au plecat, au urmat alți nervi căci așa e când ești contratimp.

Când facem deschiderea? Păi când e mai bine dacă nu în ziua în care te-ai născut…. 24 august 2019, cu 3 luni înainte de împlinierea a 28 de ani de viață. Mobila încă se fabrica, era 23 seară, telefonul primit a fost, mâine dimineață la 10 aveți mobila. Wow super, hai că e bine, la 12 e lansarea :)) Dar s-au ținut de cuvânt și pe 24 la ora 10:00 mașina era în subsolul de la mall. Perfect! La 11:00 au venit și cei de la arcada de baloane, Andreea Edan a reușit exact nuanța de baloanelor pe care mi-o doream, turcoaz cu gri.

Ei în toată nebunia asta n-am scăpat nici de agaricii care comentau mereu, care știau ei câte ceva, de lumea care vorbea mult și prost, dar ăștia au fost cantitate neglijabilă și i-am trecut pe plan nu secund, ci 100-1000, cam pe acolo. Las timpul să le rezolve frustrările, aberațiile, prostiile și manipulările. Și încet încet, chiar timpul rezolvă multee.

S-a făcut lansarea, a început momentul achizițiilor, acte, hârtii, etc…. visele se construiesc muncind din greu pentru a le împlini. Acum lucrăm de zor, mai puțin de sărbători, dar din 4 ianuarie revenim în forță.

Ei dacă nu v-am prea plictisit, vreau să vă urez un sincer și călduros LA MULȚI ANI! Să fiți sănătoși pentru că este primordial, să vă găsiți fericirea adevărată, să iubiți și să fiți iubiți, să dăruiți bunătate atât cât se poate. Să vă mulțumesc pentru toate mesajele primite, pentru că-mi urmăriți micile activități și de la anul să mă însoțiți în călătoriile pe care le vom organiza. Primiți și dăruiți lumina!

Tags:
Leave a Comment