Hai cu mine la Sărbătoarea Scrumbiei!

Bine v-am regăsit. După o absență aici pe blog, am revenit cu o nouă sugestie de călătorie pentru tine. În primul rând, ca să nu uit, pentru că suntem în preajma Paștelui, vreau să vă urez tuturor Sărbători Pascale luminate, cu bucurii și sănătate.

În al doilea rând vreau să vă invit la Sărbătoarea Scrumbiei Albastre din Sulina. Aceasta va avea loc pe 23 aprilie 2017.  Eveniment organizat de Primăria Sulina și Casa de Cultură Sulina.

Sărbătoarea Scrumbiei are ca scop păstrarea și punerea în valoare a gastronomiei pe bază de rețete tradiționale deltaice, promovarea potențialului turistic din Delta Dunării și conservarea și valorificarea tradițiilor minorităților din zona Deltei Dunării, zona fiind renumită prin numărul impresionant de etnii ce coabitează de secole în acest spațiu.

În cadrul evenimentului vor participa ansambluri folclorice ale comunelor limitrofe Sulinei, Crișan, Periprava, Sf. Ghe0rghe. Pentru prima dată în județul Tulcea îl vom avea alături de KONY un tânăr compozitor, interpret și chitarist ce ne va cânta și încânta cu melodiile sale. Evenimentul o va avea ca invitat de onoare pe actrița și regizorul Magda Catone. Prezentator MC NINO.

  

Pentru acest eveniment am pregătit împreună cu Agenția Puf Holidays un pachet pentru cei ce doresc să meargă alături de mine la acest eveniment.

 

Am zis că ar fi păcat să participăm doar în ziua evenimentului, așa că ne-am gândit la 3 zile de plimbare și cunoaștere a orașului Sulina, singurul oraș din Delta Dunării.

În prima zi vom fi transferați de la Tulcea la Sulina, drum care durează 1 oră și jumătate. Ne vom caza la o pensiune de 3* din Sulina. Spre seară vom ieși să mâncăm la unul din restaurantele din Sulina.

A doua zi dimineață vom lua micul dejun (opțional) și vom porni să descoperim obiectivele turistice pe care le ascunde Sulina. Vom vizita Pădurea Letea sau vom merge la Gura de vărsare a Dunării în Marea Neagră. Seara la cină vom organiza un moment artistic surpriză.

A treia zi vom participa la Sărbătoarea Scrumbiei, unde ne vom bucura de preparatele deltaice, de muzică, dans și momente umoristice. La o așa masă nu poate să lipsească un vin bun. Așa că vom avea parte de o degustare de vinuri a Cramelor Chateau Vartely, aduse de Produse Moldovenești.

În funcție de cum va dori fiecare, vom asigura transferul către Tulcea, după eveniment sau luni dimineață la ora 7:00. Transferul după eveniment va fi cursă specială iar prețul va fi pe măsură.

 

Tags:
Leave a Comment