Paștele altfel, dar Hristos în fiecare casă

  • Home
  • Impresii
  • Paștele altfel, dar Hristos în fiecare casă

Datorită situației epidemiologice care a afectat întreaga lumea, Paștele creștinilor a fost unul atipic pentru fiecare creștin, dar aparte mai special. Ordonanțele Militare nu au făcut nimic altceva decât să ne protejeze, dar să ne facă să conștientizăm importanța fiecărui lucru din viața noastră. Să apreciem mai mult ceea ce avem și mai ales să descoperim credința adevărată.

Dacă la început toată lumea a fost îngrojită de decizia radicală de a nu merge la biserică, de a nu putea lua lumină, s-a găsit o metodă de a împărtăși Lumina Sfântă. Fără îmbulzeală, fără gălăgie, fără credincioși ce au venit în biserică să stea la bârfă cu vecina, fără babe care în loc să fie atente la slujbă își activează camerele să vadă care din credincioși e cu telefonul în mână, e îmbrăcat corespunzător, dacă a așezat sau nu bine lumânările, dacă a luat lumânare la 5 lei și nu la 50 de bani, a dat sau nu pomelnicul, care s-a închinat de la icoana din dreapta spre stânga și nu invers.

Pentru prima dată am putut asculta slujba Învierii Domnului integral. De ce? Păi de 11 ani de la moartea bunicului meu merg să iau lumină pe care o duc la cimitir bunicilor și unchiului meu, cât și mamei unei bune prietene. Anul acesta nu am mai putut, dar am transmis lumina către Cer cu un gând de recunoștință și iubire pentru cel care împlinea 11 ani de la trecerea în neființă, fix la fel ca acum 11 ani, când Paștele a fost pentru noi diferit, după ce l-am condus spre ultimul drum în ziua Învierii, în aceeași oră când lumina ajungea în Mormânt și el în locul de veci spre trecerea sper o altă lume.

Am ascultat slujba cap coadă până la 3 dimineața. Atunci când mergeam la sființitul cozonacilor, obicei ce anul acesta mi-a lipsit. În schimb nu mi-a lipsit LUMINA, atât cea a sufletului cât și cea fizică din biserică. Datorită viceprimarului din a cărei comună fac parte care a venit și mi-a adus LUMINA, a împărțit lumină alături de voluntari tuturor celor care au dorit, și lumina a venit la 00:45 de minute, n-am mai înconjurat Biserica, dar am cântat în casă, în fața televizorului.

Vă spuneam de un Paște ALTFEL, da, altfel în bine, datorită liniștii auzeai slujba din balcon sau din curte, auzeai pentru prima dată clopotele ce răsunau vestind Învierea Domnului. Și așa Iisus Hristos este cel care ne-a apropiat, din nou după mii de ani, am înțeles ce înseamnă credința, sau dacă nu am înțeles, ar trebui să cugetăm. Hristos a făcut în fiecare casă o biserică, biserica reală așa cum a fost ea creată, comuniunea credincioșilor ce se roagă împreună. Nu, nu am fost fizic împreună, dar la miezul nopții, am fost cu toții cea mai mare Biserică pe care Dumnezeu a creat-o, în fiecare casă, în fiecare suflet, în fiecare minte. Credința a demonstrat că religia este atât de mică în fața credincioșilor, în fața puterii lui Dumnezeu. Construim Biserica în fiecare dintre noi, departe de răul, de întuneric. Preoții simpli slujitori în fața Domnului, legătura spirituală dintre noi și Dumnezeu, ce vor fi judecați de El și nu de noi. Nu există oameni fără de păcat pe acest pământ!

A fost Paștele tuturor creștinilor de peste tot în Lume, uniți sub aceeași credință.

Leave a Comment