Suntem oamenii aspectului fizic?!

O întrebare pe care mi-o pun adesea. De ce contează pentru ceilalți cum arăți din punct de vedere fizic, cum te comporți, ce faci, cum vorbești, ești sau nu politically correctly?! Suntem oamenii care punem accentul pe aspectul fizic și nu pe ceea ce suntem noi ca oameni.

Am avut șansa să cunosc oamenii ăia rich(bogați), pe care nu ai da nici doi bani dacă îi vezi îmbrăcați pe stradă, care atunci când nu au întâlniri de business și nu le vezi nici mașina, nu se fac remarcați cu nimic. Dacă te uiți la hainele lor nu trezesc nimic. Au afaceri, au milioane de euro și totuși nu poartă branduri de top, la care unii doar visează, nu sunt etichetați din cap până în picioare. Oare de ce? Ambalajul nu te definește pe tine ca om.

Asist de 2 zile la glume ironice la adresa președintelui, indiferent cât de competent sau nu este, bă ăsta e și el om, ce să vezi face sală. WOW! Președintele Iohannis merge la sală, o adevărată nenorocire, catastrofă, și bineînțeles în derăderea celor care nu înțeleg că indiferent de funcția pe care o ai, EȘTI OM! Mănânci, te caci, bei, dansezi, râzi, spui bancuri, ai prieteni (e incredibil, dar da ai și prieteni, că nu te-ai născut în peșteră), ai o viață ca oricare. E doar o funcție pe care ce să vezi, o ai azi, mâine nu o mai ai. Viața e una pentru fiecare!

Că tot vorbim despre acest politically correctly de care sunt sătul până peste cap, pot să știu cine l-a inventat?! Aceste reguli stupide care nu au de a face cu inteligența, competența ta sau valorile tale.

Nu asculta manele, nu e pentru clasa intelectuală, hai pe bune?! De ce, dacă ascult un gen de muzică mă definește ca om?! Sau cu ce e diferit un rocker, de un ascultător de operă sau unu care ascultă manele, într-o corporație de exemplu?

La serviciu trebuie să ai o conduită morală, nu se ascultă muzică tare, mai așa în surdină, că ce o să zică clienții? Păi ce să zică, ăia inteligenți vor spune uite mă și la ăsta ce mișto se simte chiar și la birou, e real, e viu, e el. La ce mi-ar folosi să îmi pun muzică de Beethoven, doar ca să par mai ”elevat”, dacă muzica aia pe mine nu mă reprezintă.

Anyway… ideea era că e timpul să ne schimbăm mentalitatea asta învechită și să nu mai punem atât de tare accentul pe ambalaje. E simplu să pui etichete, e simplu să judeci, ba la români datul cu părerea e sport național, toți se pricep la toate și le știu pe toate, mai ales medicină! Dar vom vorbi într-un alt articol despre asta.

Oameni buni, nu o țoală, nu o mașină, nu ceea ce asculți sau faci te definește. Indiferent ce ai face lumea te judecă, pentru că lumea nu își trăiește propria viață, ci pe a altora. Important e ceea ce știi să faci și cel mai important e să fii TU, real, fără măști doar pentru a da bine. Să faci ceea ce te face să-ți fie bine, să cânți, să râzi, să dansezi. AI DOAR O VIAȚĂ!

Lasă un răspuns